marți, 15 noiembrie 2011

Noi succesuri pedeliste

Funcţionarea timp de o săptămână a trenului de epocă în cadrul proiectului Pelerin în Bucovina a produs pierderi de aproximativ 50.000 de lei, potrivit Ministerului Transporturilor, cheltuielile de funcţionare, fără TVA, fiind de 65.000 de lei iar din vânzarea biletelor s-au încasat 17.500 de lei Potrivit unui răspuns scris al ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, la o întrebare adresată de deputatul PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, circulaţia trenului de epocă Moldoviţa în perioada 8-16 august 2011 a făcut parte din proiectul Pelerin în Bucovina şi a avut ca obiectiv promovarea sistemului de transport cu trenul în general, iar în particular a turismului feroviar pe secţiile din nordul Moldovei redeschise după ce au fost reparate în urma inundaţiilor. În răspuns, ministrul Transporturilor arată că pe parcursul funcţionării acestui tren de epocă au fost transportaţi 1.079 de călători, iar veniturile obţinute din vânzarea biletelor sunt de 17.439,20 lei. Totodată, se arată că pentru aducerea trenului şi funcţionarea lui, costurile suportate de SN CFR Călători s-au ridicat la 64.764,92 lei, fără TVA. Astfel, pentru aducerea trenului din staţia de domiciliu, Buzău, până la Suceava, costurile sunt de 1.450 de lei pentru remorcare şi de 229,44 lei pentru personal. Cheltuielile pentru funcţionarea trenului în perioada în care acesta a operat în cadrul proiectului Pelerin în Bucovina se ridică la 51.960 fără TVA pentru combustibili şi de 262,01 lei fără TVA pentru salubrizare. Cheltuielile de personal pentru funcţionarea trenului au fost de 2.808 lei pentru partea de tracţiune şi de 8.055,47 de lei pentru comercial. În încheiere, ministrul Transporturilor apreciază că impactul asupra mediului a fost unul redus ţinând cont că tracţiunea de bază folosită pentru punerea în mişcare s-a realizat cu o locomotivă diesel pentru o perioadă scurtă de timp. Un tren de epocă tractat de cea mai veche locomotivă cu aburi din ţară în stare de funcţionare şi având în componenţă patru vagoane construite în jurul anului 1900 a  circulat, în perioada 8-16 august spre Moldoviţa, Cacica şi Putna în cadrul proiectului "Pelerin în Bucovina". Programul turistic iniţiat de Consiliul Judeţean Suceava şi intitulat "Pelerin în Bucovina" presupune un pelerinaj în perioada 15 iulie – 15 august de la Viena în Bucovina, cu prilejul sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului, fiind sprijinit şi de autorităţile austriece.   Via newsbucovina Detalii aici http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari.detalii?idi=30073&idl=1

Un comentariu:

Anonim spunea...

printre noile succesuri PDL as enumera eu si discursul lui Ponta din Parlament la investirea securistului sef de pe 9.02.cum dracu` noi avem o luna de urlat in frig sa-i dam jos pe nazistii astia si"domnul presedinte Ponta"nu se poate opri din osanale catre securistul sef tras de ate de papusarul base???in cine sa mai avem incredere?