marți, 25 octombrie 2011

Regele Mihai in Parlament, sau cand istoria intalneste viitorul

poate ca spun cuvinte mari, dar astazi am simtit ce inseamna sa fii roman, la momentul in care Regele Mihai s-a adresat Parlamentului. Un discurs greu de auzit, intru-cat Majestatea sa are 90 de ani si varsta isi spune cuvantul, dar un discurs care a fost aplaudat la scena deschisa minute in sir, pentru simbolul sau si prin semnificatia non verbala a Regelui. Un om trecut prin viata si prin istorie, modest, cu o privire profunda si intensa si cu un anume statut pe care l-am vazut la putini oameni. in ciuda emotiei momentului, a revederii cu tara in plenul Parlamentului, prezenta Regelui a fost una demna, iar discursul pe care l-am citit ulterior prezinta intr-o maniera succinta foarte mult adevar.

puterea, prin Basescu si Boc nu a reusit sa se "coboare" la inaltimea momentului. a fost un moment al reconcilierii, al intalnirii istoriei cu viitorul, poate al unui nou inceput. absenta puterii spune totul despre cei care conduc astazi, imprastiati in toate zarile, cat mai departe de pilonul unu al democratiei, parlamentul. Basescu a plecat la Bruxelles, Boc la Carei si Roberta la Tibilisi. E greu de comentat, asa ca accept decizia lor. 

revin la momentul discursului, in primele momente lumea asculta, au inceput apoi, timid, sa se faca fotografii,fiecare cu ce putea. telefon mobil, camera foto, asa ca, mi-am facut si eu curaj, mi-am scos tableta si am facut si eu cateva fotografii, una dintre ele, cea mai relevanta, prin absenta guvernului Romaniei, o puteti vedea si voi.

2 comentarii:

Dr Aliu Shadira spunea...

$$$ GENUINE LOAN WITH LOW INTEREST RATE APPLY $$$
Do you need finance to start up your own business or expand your business, Do you need funds to pay off your debt? We give out loan to interested individuals and company's who are seeking loan with good faith. Are you seriously in need of an urgent loan contact us.

Email: shadiraaliuloancompany1@gmail.com

Elina Johnson spunea...

Buna,
 Eu sunt doamna Elina Johnson, de la FIRMA DE ÎMPRUMUT AL ELINA JOHNSON, aici vine un împrumut Genuine care vă va schimba viața într-una mai bună, o companie de creditare împrumutată, acordată și licențiată pentru a oferi împrumuturi persoanelor fizice, companiilor private și persoanelor aflate în nevoie la niveluri scăzute de beneficii de până la 2%.

Eu, doamna Elina Johnson, va face tot ce am de respect față de toți solicitanții legitimi. Nu veți fi dezamăgit de mine în această afacere deoarece compania vă va asigura împrumutul dvs., nu se va termina acolo, avem o echipă de expectorat care înțelege legile investiției, ei vă vor ajuta, oferindu-vă sfaturi care vă vor ajuta să vă gestionați investiția pe care o investiți în împrumut, pentru a nu mai intra în faliment în viața dvs. și această ofertă uimitoare vine cu împrumutul dvs. Contactați-ne astăzi prin e-mail elinajohnson11.globalfinance@gmail.com

Serviciile noastre includ următoarele:

* Imprumut personal
* Împrumuturi garantate
* Creditele nu sunt împrejmuite
* Rezultatele împrumutului
* Coaching de împrumut
* Împrumut de împrumut împrumut
* Plata împrumutului
* Credite pentru studenți
* Împrumuturi comerciale
* Credite auto
* Rezoluția împrumutului
* Dezvoltare împrumut
* Dept împrumut de împrumut
* Credite de afaceri
* Credite educative
* Întâlnire întreruptă

Vă rugăm să completați formularul de împrumut de mai jos și să-l returnați pentru a ne deservi mai bine prin e-mail:
elinajohnson11.globalfinance@gmail.com


DATE APLICABILE

1) Numele complet:
2) Țara:
3) Adresa:
4) Stat:
5) Sex:
6) Starea civilă:
7) Ocupatia:
8) Număr de telefon:
9) Poziția actuală în locul locului de muncă:
10) Venit lunar:
11) Suma împrumutului necesară:
12) Durata împrumutului:
13) Scopul împrumutului:
14) Religia:
15) Ați aplicat înainte:
16) Data nașterii:
Mulțumiri,
Doamna Elina Johnson (elinajohnson11.globalfinance@gmail.com)