marți, 27 septembrie 2011

Intrebare fara raspuns

Intrebare

Adresata primului ministru, domnul Emil Boc
Ministrului dezvoltarii regionale si turismului, doamna Elena Gabriela Udrea
Ministrului finantelor publice, domnul Gheorghe Ialomiteanu

Guvernul Romaniei si-a asumat unilateral derularea Programului National pentru Dezvoltarea Infrastructurii, denumit in continuare PNDI, care prevede realizarea unor investitii majore in domeniul infrastructurii rutiere, de apa si canal in localitati si judete ale Romaniei.

Intru-cat judetul Suceava a fost primul care a accesat PNDI, un program derulat cu fonduri guvernamentale, bazat pe instrumentul credit furnizor, cu decontarea catre firmele contractante pana in anul 2020, acordandu-se garantii guvernamnetale de stat, va rog sa imi furnizati cateva elemente referitoare la contractul/contractele semnate de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului cu firmele care au fost declarate castigatoare in localitati ale judetului Suceava, precum si in cazul drumurilor judetene din judetul Suceava, care au fost transferate catre ministerul sus mentionat pe durata derularii executiei.

Concret, solicit urmatoare informatii:
1. Numele firmelor sau consortiilor care au depus oferte
2. Valoarea financiara a ofertelor depuse
3. Denumirea firmei/firmelor declarate castigatoare
4. Stadiul derularii proiectului in momentul de fata
5. Valoarea garantiilor guvernamentale, daca acestea s-au acordat, si daca nu, cand se vor acorda
6. Modalitatea de decontare a lucrarilor efectuate de catre firmele contractante, precum si graficul de plati prevazut.

In plus, va adresez rugamintea sa imi transmiteti impactul intregului program PNDI asupra bugetului de stat si asupra deficitului bugetar.

Niciun comentariu: