vineri, 2 iulie 2010

Condamnarea sinistratilor

Guvernul Boc introduce birul pe inundaţii

Am constatat pentru a câta oară că solidaritatea de care vorbeşte Emil Boc în numele guvernului PDL-UDMR-UNPR lipseşte cu desăvârşire. Ieri, primăriile sucevene afectate de inundaţiile din ultimele zile au primit lovitura de graţie: diminuarea bugetelor locale cu sute de milioane de lei vechi, invocându-se acordul cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Mai precis, printr-o adresă a Direcţiei Generale Judeţene a Finanţelor Publice, semnată de Petrică Ropotă, care se referă la adresa Ministerului Finanţelor Publice nr. 372018 din 29 iunie 2010, primarilor localităţilor sucevene li s-a comunicat următorul lucru:
„s-a prevăzut un set de măsuri suplimentare pentru ajustarea deficitului bugetar, printre care şi reducerea sumelor de la bugetul de stat alocat către bugetele locale. În acest sens se modifică repartizarea pe trimestre a sumelor defalcate din TVA alocate în anul 2010, în sensul diminuării în trimestrul III şi majorării în trimestrul IV a acestora”.

Domnul Boc şi ministrul finanţelor publice Vlădescu au crezut de cuviinţă să taie banii localităţilor, acum când urgenţa este cea mai mare, acum când oamenii au cea mai mare nevoie de bani pentru a trece peste nenorocirea care i-a afectat. Nu numai că bugetele locale sunt insuficiente pentru activitatea curentă, dar măriile lor guvernanţii le mai şi iau din bruma de bani şi îi lasă pe sinistraţi cu ochii în soare, fără nicio speranţă că viaţa lor
va reveni la normal. Măsura diminuării bugetare, din cotele defalcate din TVA, este şi mai ciudată, întru-cât domnul Boc tocmai a majorat TVA cu 5 procente de la 19% la 24%, iar acest lucru confirmă incapacitatea guvernului de a gestiona finanţele publice ale ţării precum şi lipsa completă a oricărui spirit de solidaritate.

Credem că guvenul Boc condamnă prin această măsură în mod direct sinistraţii care au rămas pe drumuri şi care nu mai trăiesc în niciun caz bine. Îi solicităm domnului Boc şi miniştrilor cabinetului, care sunt plimbaţi în aceste zile ca urşii de la circ prin localităţile afectate de inundaţii, să preia pentru o zi atribuţiile de primar şi să vadă domniile lor cum poţi să te descurci în situaţie de forţă majoră fără bani şi fără vreun sprijin din partea autorităţilor centrale ale statului.

N.B. Bugetul primăriilor a fost diminuat prin această măsură cu sume importante de bani, spre exemplu la comuna Grăniceşti, primăria va pierde în trimestrul III 84.000 Ron (840 milioane lei vechi) şi se presupune că aceşti bani vor fi recuperaţi în trimestrul IV, însă dacă domnul Boc a luat, ne îndoim că domnia sa va mai da vreodată banii înapoi.

Cătălin Nechifor
Preşedinte PSD Suceava

Un comentariu:

vyctor spunea...

Galatiul risca sa fie inundat si mai tare pentru ca sunt mai importante culturile din Insula Mare a Brailei decat vietile oamenilor. E ca si cum la o chiuveta debitul de la robinet e mai mare decat absorbtia de la gura de scurgere. Daca mai apare o gura de scurgere, apa din chiuveta nu mai da pe afara…
Asa e si cu deversarile care puteau fi facute in IMB. Insa duminica a dat sute de telefoane deputatul Culita Tarata (in Insula are culture firma TCE 3 Brazi a deputatului), inclusive la vreo 3 ministri, ca deversarile cerute de specialisti sa nu se faca, deputatul amenintand ca nu mai sprijina guvernul. Pana la urma, culturile modificate genetic de la firma lui Tarata s-au dovedit mai importante decat vietile si casele romanilor.