luni, 1 februarie 2010

Altruism romanesc

DECLARAŢIE POLITICĂ

În timp ce politicienii din ţările membre cu state vechi în Uniunea Europeană, se preocupă de modul în care explică cetăţenilor pe care îi reprezintă beneficiile apartenenţei la construcţia europeană, guvernanţii noştri se pare că au cu totul şi cu totul alte preocupări. Mai precis, subiectul cel mai fierbinte pe masa guvernului, nu este în nici un caz criza financiară, nici milionul de şomeri pe care România îi va avea în acest an. Nu, lucrurile sunt mult mai simple şi mult mai pragmatice şi se învârt în jurul conceptului de mulţumire a membrilor de partid care au pus osul în campania electorală şi care acum ar trebui recompensaţi, prin aruncarea unor firmituri de la masa guvernamentală. Mă refer, în principal, la modificarea statului funcţionarului public, care va putea permite plasarea în funcţii bine remunerate a membrilor de partid şi la fondurile generoase de salarii şi premii în aparatul de stat. Solidaritatea la care ne invită prim ministrul, precum şi strânsul din dinţi, se aplică doar celorlalţi.

În ţările vest europene, una din preocupările majore ale guvernării o reprezintă încercarea de a convinge cetăţenii plătitori de taxe că politicile guvernamentale şi cele europene sunt utile şi produc beneficii, traduse în nivel de trai şi bunăstare. Germania, Marea Britanie, Olanda şi alte state vestice, încearcă acum să îşi convingă populaţia naţională că actuala construcţie europeană este una care produce efecte pozitive. Chiar dacă statele la care făceam referire, nu mai sunt beneficiare majore ale fondurilor structurale, produsul lor intern brut fiind cu mult peste media europeană, politicienii acestor state explică modul în care, indirect, ţările lor beneficiază de pe urma statului de stat membru. Întrebarea este de ce există o aşa de mare preocupare în a asigura această transparenţă informând corect cetăţenii? Răspunsul este simplu: pentru că cetăţenii lor sunt plătitori de taxe şi impozite şi statele respective fiind în acest moment contributori neţi la bugetul comunitar. Provocarea actuală este de a face înţelese aceste mecanisme şi a explica avantajele existente, în pofida faptului că statele vestice plătesc mai mult decât primesc, iar comunicarea publică guvernamentală se bazează pe prezentarea unor exemple clare, cum ar fi accesul companiilor la o piaţă unică extinsă, în care libertatea de circulaţie a capitalului, bunurilor, serviciilor şi persoanelor este garantată. De ce totuşi se face acest lucru cu atâta ardoare? Pentru că statul vest european se bazează pe cetăţean, relaţia stat-cetăţean este una corectă, iar interesul general este de a se păstra un nivel ridicat de încrede în instituţiile statului şi în construcţia europeană.

Ce se întâmplă la noi în ţară în acest sens este cu totul şi cu totul altă poveste. România este corijentă, dacă nu chiar repetentă la capitolul integrare europeană. Plecasem prin 2006 cu un procent de peste 60% de euro optimişti, se vorbea atunci de miliarde de Euro care vor ajunge în ţara noastră, în drumuri, şcoli, canalizări şi aducţiuni de apă, în spitale şi aşa mai departe. S-a vorbit foarte puţin despre costurile unui asemenea statut, despre faptul că taxa de membru, contribuţia Românei la bugetul UE este destul de mare şi se plăteşte indiferent de capacitatea noastră de a absorbi fondurile europene. În această situaţie românii scot din buzunar, prin taxele şi impozite plătite, sume importante de bani, an după an, pentru a plăti incapacitatea guvernanţilor de a atrage banii europeni, pe care ar fi trebuit să îi fi primit de drept, în baza principiului de coeziune socială şi economică, ţinând cont de faptul că nivelul de dezvoltare al României este mult sub media europeană. Ce se întâmplă cu adevărat se ştie prea puţin, ştim că în cei trei ani de la integrare am absorbit sub 10% din fondurile alocate şi ştim, de asemenea, că dintr-un stat care ar fi trebuit să fie beneficiar net am devenit contributor net la bugetul UE.

Cu alte cuvinte, România a ajuns, din acest punct de vedere, la nivelul Germaniei, Marii Britanii şi Olandei, de exemplu, finanţând cu banii noştri proiecte în alte state membre, dar fără a avea prea multe beneficii indirecte. Ăsta da altruism, doar că guvernul nu vorbeşte deloc despre acest subiect, că doar poporul n-are nevoie de exerciţii de sinceritate.

Niciun comentariu: