duminică, 31 ianuarie 2010

Vindem democratie de partid la pachet

De multe ori reforma pe care ne-o dorim în cadrul partidului în care activăm e sortită eşecului, mai ales atunci când partidul se află la guvernare, mulţi dintre noi au o anumită experienţă, unii avem şansa să vedem cum funcţionează şi alte sisteme şi asta ne face să ne dorim şi mai mult o schimbare, cât de mică, a vieţii noastre politice. În alte situaţii platforma de comunicare internă nu este suficientă şi plecând de la ideea că în fiecare partid există oameni deschişi pentru adevărata reformă, îi fac o propunere lui Cristian Preda, ca de la un fost europarlamentar la un actual europarlamentar, să participe la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Suceava, atunci când va avea loc. Cred că partidele româneşti, fie ele parlamentare sau nu, au obligaţia să se deschidă către electorat, dar şi către ele. Şi eu şi Cristian Preda am văzut în Parlamentul European ce înseamnă dialogul între partide, ce înseamnă negocierea şi mai ales ce înseamnă să respecţi cuvântul dat. Şi mai ştim un lucru: compromisul, dar în nici un caz în sensul românesc, determină ca lucrurile să meargă mai departe, determină ca puncte de vedere care par divergente să se regăsească în modificări în bine ale legislaţiei. Cred că în această perioadă PDL este un partid prizonier, incapabil să se autoreformeze şi dacă Cristian Preda consideră util, îl invit să fie părtaş la alegerea echipei de conducere a PSD Suceava, pentru a putea folosi mai târziu această experienţă la alegerile din PDL, un partid care a uitat de mai bine de 3 ani ce înseamnă democraţia internă de partid. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, pentru că odată cu dispariţia cuvântului Democrat din denumirea PDL, s-ar putea să ne trezim cu un partid de guvernare care îşi numeşte structurile de conducere prin telefon, sau mai rău, prin influenţa unor grupări oligarhice.

duminică, 24 ianuarie 2010

Doneaza si TU

www.unicef.ro

Salveaza copiii din Haiti, trimite un sms la 848 (fara text) in retelele Orange, Vodafone si Cosmote si 2 Euro vor ajunge la sinistratii care au supravietuit cutremurelor din insula caraibeana.

2 Euro sunt suficienti pentru a hrani un copil intr-o zi. Inainte de cutremure, Haiti era cea mai saraca tara din emisfera vestica, peste 65% din populatie traind cu pana la 2,25 USD pe zi.

Inainte de catastrofa, pretul unei farfurii de orez era de 0,6 USD. Situatia dramatica din Haiti a inceput in anul 2007, atunci cand, in urma sezonului uraganelor, pretul alimentelor a crecut cu peste 40% in principal datorita pagubelor produse in agricultura.

Pare incredibil dar saracii din Haiti au ajuns sa manance un "fel" de biscuiti copti la soare, pe acoperis, cu urmatoarele ingrediente: pamant (praf), apa, margarina, sare.

politica la -18 C

In ultimii 9 ani in PSD au existat doua sisteme de management politic, care, din pacate, nu si-au atins obiectivul major, intru-cat nici in 2004 si nici
in 2009 nu am reusit sa castigam presedintia Romaniei. Cele doua sisteme, unul mai autoritar si celalalt mai participativ, au avut partile lor si bune si
rele, insa momentul 2010 trebuie sa reprezinte o noua dimensiune si poate ca un mix intre cele doua sisteme ar fi solutia, cu un presedinte ideal precum
Adrian Geoana, sau Mircea Nastase, dar nici n-ar trebui sa uitam faptul ca de aproape 50 de ani romanii aleg presedinte cu "escu" la final.

Acest nou inceput de ciclu electoral ne gaseste in situatia in care trebuie sa ne definim obiectivele politice, asa incat ele sa fie intelese de electorat.
Romanii nu voteaza statute de partid, voteaza oameni si idei si mai ales viziuni pe termen scurt si mediu, iata de ce efortul politic trebuie sa fie facut
in sensul de a da explicatii romanilor de ce e mai bine sa votezi PSD la alegerile locale, parlamentare si evident prezidentiale. Alegerea conducerii
centrale a PSD la viitorul congres va rezolva o parte dintre aceste framantari curente, va trebui mers insa mai departe, la nivel local si judetean,
pentru ca trebuie recastigate si zonele in care prea ne-am obisnuit sa pierdem si sa cautam explicatii in afara noastra.

Abia dupa acest moment lucrurile se vor aseza si cred ca atunci va fi necesara adoptarea unui memorandum intern, prin care conducerea sa fie
creditata, iar obiectivul politic sa fie acceptat si sustinut de cat mai multi membri de partid. Mai sunt 2 ani si jumatatate pana la alegerile locale din
2012, insa pana atunci avem alegerile interne din partid si ar culmea sa le pierdem si pe astea.

luni, 18 ianuarie 2010

Caut pantofi

Din punctul meu de vedere intre un partid politic si o pereche de pantofi nu e mare diferenta. Ambele sunt produse de marketing, ambele sunt creatii ale unui sistem de management si ambele se adreseaza unor consumatori definiti.

Diferente majore nu exista, doar ca unele marci de pantofi se cumpara mai bine, iar la partide cumpararea produsului se exprima in voturile exprimate. La fel ca in orice sistem de management, un partid politic este ghidat de anumite reguli, cea mai importanta fiind statutul politic, un fel de constitutie a partidelor. E absolut firesc ca statutul sa capete modificari, din timp in timp, in vederea adaptarii lui la cerintele pietei. Marea smecherie e sa fii capabil sa intuiesti directia in care trebuie sa faci modificarea si sa nu te raportezi strict la momentul prezent si la situatia actuala. Cred ca e obligatoriu sa avem o analiza pe mai multe scenarii posibile, in functie de evolutia celorlalti competitori de pe piata politica. Nu poti sa ajungi la obiectivul propus fara sa tragi cu ochiul la pantofii liberalilor si ai pedelistilor. Oare Emil Boc are tocurile suficient de mari sa reziste prim ministru, in conditiile in care se anticipeaza esecul actualului guvern? Espadrilele de vara ale lui Crin Antonescu vor rezista inca 5 ani? Cat despre Traian Basescu cred ca nici nu mai conteaza cu ce incaltari merge dimineata la Cotroceni. In functie de asta va trebui sa ne decidem ce fel de pantofi ne trebuie si noua.

Intrebarea mea este: oare vom fi in stare sa modificam statul PSD asa incat sa depasim zona nucleului dur, a activistilor, militantilor si simpatizantilor si sa ne adresam si altor zone de electorat, sau nu? Suntem capabili oare sa vedem in viitor, de acum in 2 ani si jumatate atunci cand va fi urmatoarea confruntare electorala?

Astept sa vad ce se va intampla in perioada urmatoare si sper sa pun umarul la gasirea unei formule bune.

duminică, 17 ianuarie 2010

2065 de ani s-au dus pe apa sambetei

via Livius

"Bugetul trebuie echilibrat, Tezaurul trebuie reaprovizionat, datoria publica trebuie micsorata, aroganta functionarilor publici trebuie moderata si controlata, si ajutorul dat altor pari trebuie eliminat pentru ca Roma sa nu dea faliment.
Oamenii trebuie sa învete din nou sa munceasca în loc sa traiasca pe spinarea statului."

(Cicero , anul 55 I.C. - i.e.n.)

Ce-am avut si ce-am schimbat?!

miercuri, 13 ianuarie 2010

Carantina la Parlament

Epidemia a aparut in vara trecuta, atunci cand cativa deputati si senatori PNL au trecut la PDL.
Trecerea a fost facuta cu surle si trambite, mai ales la nivel local, in judetele in care au fost alesi respectivii.
Cel de al doilea val al epidemiei s-a petrecut spre toamna, in perioada motiunii de cenzura, care a condus la caderea guvernului.
Tot atunci a apaut modificarea tulpinii, proaspetele achizitii fiind trimise in carantina politica, inclusiv cei primiti pana la acel moment.
Al treilea val se petrece in aceste zile, in carantina independenta fiind aproape 30 de parlamentari. Atat de independent este grupul nou creat, incat mai tot timpul ii vezi in compania pedelistilor, pe holuri, in plen si pe la colturi.

Din pacate, pentru unii dintre ei, acest statut de "gripat" politic ii va urmari mult timp, pedeleul nedorind sa se viruseze cu ei si in acest fel sa isi creeze o problema cu oamenii lor care vor sa isi pastreze colegiul si in viitorul mandat.

Carantina la Parlament

Epidemia a aparut in vara trecuta, atunci cand cativa deputati si senatori PNL au trecut la PDL.
Trecerea a fost facuta cu surle si tranmbite, mai ales la nivel local, in judetele in care au fost alesi respectivii.
Cel de al doilea val al epidemiei s-a petrecut spre toamna, in perioada motiunii de cenzura, care a condus la caderea guvernului.
Tot atunci a apaut modificarea tulpinii, proaspetele achizitii fiind trimise in carantina politica, inclusiv cei primiti pana la acel moment.
Al treilea val se petrece in aceste zile, in carantina independenta fiind aproape 30 de parlamentari. Atat de independent este grupul nou creat, incat mai tot timpul ii vezi in compania pedelistilor, pe holuri, in plen si pe la colturi.

Din pacate, pentru unii dintre ei, acest statut de "gripat" politic ii va urmari mult timp, pedeleul nedorind sa se viruseze cu ei si in acest fel sa isi creeze o problema cu oamenii lor care vor sa isi pastreze colegiul si in viitorul mandat.

marți, 12 ianuarie 2010

Ce are Patapievici cu cultura

redau un dialog care a avut loc in seara zilei de vineri, 8 ianuarie, la dezbaterea proiectului de lege a bugetului de stat, mai precis la bugetul Institutului Cultural Roman, condus de HR Patapievici.

pentru cei care vor sa vada si inregistrarea, puteti accesa aici (inregistrarea de sambata 9 ianuarie)interventia HR Patapeivici (ora - 10:45:00) si intrebarile mele si raspunsurile corespunzatoare (ora 10:57:10)

HRP - Anul acesta intentionam sa deschidem un institut la Kiev cu o sucursala la Chisinau

..........

CNI - Buna sera domnule Patapievici, ati pomenit in debutul prezentarii ca faceti anul asta un institut la Kiev, in Ucraina, cu sucursala la Chisinau. Sunteti sigur??
HRP - .....
CNI - Stiu ca Europa de Est e un pic mai complicata ca istorie ...
HRP - Sucursala, da, este la Cernauti.
CNI - Aha, multumesc frumos. In al doilea rand, vreau sa va intreb domnule Patapievici, daca in acest an aveti prevazut in buget, la publicitate, o scadere fata de 2009, in special pentru presa din Spania. Multumesc frumos.
HRP - (pauza de gandire profunda, cateva secunde) Nu, nu am prevazut nicio scadere pentru presa din Spania. In privinta deschiderii, asta depinde de partenerul nostru ucrainean. Dar suntem in acest moment pe punctul de a-l deschide.
CNI - Ati spus la Chisinau, Chisinau e in Moldova.
HRP - Am spus la Cernauti, am spus ca vrem deschidem un institut la Kiev, cu sucursala la Cernauti
CNI - Ati spus de doua ori la Chisinau, de aia v-am intrebat!

Din respect pentru ceea ce se intampla in comisia de buget, nu am detaliat politic ceea ce am sustinut, dar acest domn presedinte al Institutului Cultural Roman care confunda Chisinaul cu Cernautiul (probabil datorita votului din 6 decembrie) si care si-a permis sa publice informatii denigratoare despre unul dintre candidatii la alegerile prezidentiale intr-o revista spaniola (tot pe 6 decembrie) merita un astfel de tratament.

luni, 11 ianuarie 2010

dilema lui Boc

Emil Boc tocmai ne-a cerut sa fim mai putin populari in acest an.

E usor de spus, greu de facut. Daca Emil face o confuzie de termeni, intre popular si populist, e o treaba. Daca vorbeste serios, atunci are o mare problema, sau PDL mai pregateste o surpriza doctrinara. Dupa stiinta mea, pedelul este afiliat la familia popular europeana, PPE-DE. Alaturi de PDL mai fac parte taranistii si UDMR, restul partidelor, mai ales cele parlamentare, fac parte din familiile politice europene social democrate sau liberale.
Mergand pe cea de a doua parte a rationamentului, Emil Boc face indirect un apel catre absorbtia taranistilor de catre PDL, insa inclin sa cred ca mai degraba e valabila prima varianta, cea a confuziei de termeni popular-populist si nu pentru ca nu ar cunoaste diferenta de termeni ci pentru ca nu poate accepta faptul ca a condus si conduce un partid care a facut o gramada de promisiuni populiste, de care se dezice acum cand se afla in fruntea celui de al patrulea mandat de prim ministru.

Apropo, este Emil Boc premierul cu cele mai multe mandate din istoria Romaniei? O sa verific.

Tristetea ministrului Vladescu

Via Mediafax

Deputatul PSD Cătălin Nechifor l-a întrebat, joi, pe ministrul de Finanţe dacă majorarea ajutorului de înmormântare nu e o măsură populistă în condiţiile în care opoziţia e acuzată de discursuri populiste, la rândul său Sebastian Vlădescu replicând că e un lucru trist care nu e bine să fie discutat.

Deputatul PSD Cătălin Nechifor l-a întrebat, în contextul în care parlamentarii opoziţiei sunt acuzaţi de putere de "discursuri populiste", dacă nu cumva şi măsura Guvernului privind majorarea ajutorului de înmormântare este tot o chestiune care ţine de populism.

În replică, Sebastian Vlădescu a spus că este o chestiune tristă, despre care crede că nu e bine să se discute.

"Ajutorul de înmormântare e trist, nu ştiu dacă şi populist. E cert un moment trist şi nu cred că e bine să discutăm de el", a spus Vlăsescu.

duminică, 10 ianuarie 2010

Cateva explicatii

In zorii acestei zile, pe la ora 4, s-a adoptat raportul comisiilor reunite de buget, finante ale Parlamentului, referitor la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2010 si la proiectul legii bugetului asigurarilor sociale de stat.

Poate pare plicticos, in limbajul tehnocrat, asa ca incerc sa traduc cate ceva, in special in privinta punctului de pensie. Subiectul acesta s-a vorbit mult in ultima saptamana, dar s-a vorbit si in campania electorala si atunci promisiunile au fost mari.

Punctul nostru de vedere, al PSD, a fost cresterea nivelului punctului de pensie de la 39% (propunerea guvernului) la 45%, argumentele principale fiind respectarea legii si asigurarea unei protectii pentru pensionari, cei care vor fi loviti foarte greu de criza, pentru ca puterea de cumparare va scadea mult.

Ieri (sambata 9 ian), programul de lucru al comisiilor reunite a inceput la ora 10 si s-a incheiat duminica la ora 4 dimineata, dupa 18 ore in care s-a lucrat aproape fara oprire, decizia fiind de a merge pana la finalizarea celor 2 proiecte de legi.

Dupa miezul noptii, asadar dupa 14 ore de dezbateri la care au participat si o parte din ministri si ordonatorii principali de credite ai institutiilor publice, s-a ajuns si la dezbaterea amendamentului adopat de comisiile de munca, care prevedea punctul de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie, CONFORM LEGII.

Discutiile s-au prelungit mai bine de o ora, ministerele muncii si finantelor ramand inflexibile la aceasta decizie, mentionand punctul de vedere al guvernului, care ingheata punctul de pensie la nivelul anului 2009 (inflatia pe anul 2010 si influenta cursului de referinta leu - euro urmand sa scada puterea de cumparare cu peste 15%). A intervenit o pauza de consultari, care a conturat un punct de vedere mai conciliant al PSD si PNL menit sa determine o reactie de acceptare a discutarii unei posibile solutii de identificare a surselor de finantare cu ministerul finantelor si cu cel al muncii. PSD urma sa accepte o crestere mai mica a punctului de pensie, de 43,5% (la nivelul anului 2009 si care ar fi determinat cresterea reala de circa 60000 lei vechi a punctului de pensie, efortul bugetar fiind de aproximativ 800 milioane de euro) iar PNL accepta reducerea contributiilor pentru asigurarile sociale cu 4 puncte procentuale, fata de cele 10 prevazute in amendamentul adoptat la comisiile reunite de munca.

Ministerele s-au pozitionat si de data aceasta extrem de rigid, nesustinand niciuna dintre aceste solutii, motivand conditionalitatile din acordul cu FMI, iar propunerea de amendament care s-a supus la vot, in privinta punctului de pensie, s-a referit la pastrarea nivelului propus de guvern si majorarea cu rata inflatiei din anul 2011. Propunerea a picat la vot, iar acest fapt a determinat revenirea la amendamentul initial, cel cu 45%, care la randul lui nu a intrunit majoritatea voturilor din comisie. La primul vot eu nu am participat (ar fi insemnat sa accept ca anul acesta punctul de pensie ar fi ramas la 39%, cu consecinte in scaderea puterii de cumparare si a calitatii vietii), in timp ce, la al doilea vot, am votat pentru cresterea punctului de pensie la 45%, asa cum am sustinut si in campania electorala, dar si in ultimele zile.

Am ajuns in acel moment intr-un impas major, pozitia ministerlor, practic a guvernului, era inflexibila, ministrul Vladescu a amentintat cu cateva zile inainte cu demisia daca Parlamentul va aproba altceva decat propunerile din proiect, referitoare la punctul de pensie si CAS. Am incercat sa obtinem ceea ce sustinem ca partid de stanga, am indurat si critici si situatii mai putin placute, dar am incercat sa ne facem treaba ca membri ai comisiei de buget, finante si sa venim cu puncte de vedere pertinente asupra propunerilor pe care le-am facut. Asta pe intreg parcursul celor 18 ore de lucru si sper ca asta demonstreaza ca votul uninominal a adus o schimbare in bine.

Votul din comisie nu a inseamnat nici pierdere si nici castig, pentru ca votul din plenul camerelor reunite va fi decisiv. Avem in continuare doua variante, in concordanta cu ceea ce sustinem ca social democrati: sustinerea amendamentului cu crestere de 45% si daca parlamentarii puterii (PDL, UDMR si independenti) vor fi impotriva (pozitia guvernului cred ca este extrem de rigida) atunci vom sutine un alt amendament care prevede pragul de 43,5% (care pastreaza puterea de cumparare la nivelul anului trecut).

Vom vedea ce va fi, insa, indiferent de cum se va inchide acest subiect, raspunderea majora apasa pe umerii guvernului, iar cei care au castigat campania prezidentiala din toamna anului trecut au uitat foarte repede de promisiunile facute, iar solidaritatea si stransul din dinti pe care Emil o Boc le cere romanilor se aplica din pacate in primul rand celor mai nevoiasi.

miercuri, 6 ianuarie 2010

Reforme fara fond

Pierderea alegerilor pentru un partid mare, asa cum este si PSD, este urmata intotdeauna de o perioada de framantari interne, menite sa redefineasca partidul din punct de vedere doctrinar, dar si al relatiei partid - electorat. Analiza esecului este obligatorie, asa cum ar trebui sa fie si analiza castigului, din pacate partidele care castiga nu fac aproape niciodata analiza modului in care au castigat.

La PSD am avut ghinionul sa pierdem doua alegeri prezidentiale la rand, lucru nemaintamplat in Romania dupa 89, pentru ca intotdeauna pana la alegerile din 2009 a fost ales un nou presedinte.

In 2005 tema reformei interne de partid a fost unul dintre laitmotivele congresului si ale discutiilor preliminare. Iata ca, la distanta de 5 ani, aceeasi tema a reformei interne pare sa prinda contur. Eu unul, m-am saturat de reforma, in sensul reformei fara fond pe care o practicam de vreo 20 de ani incoace. Am reformat industria, agricultura, administratia, acum se doreste reformarea parlamentului, ca ultima baricada a imobilismului care sta in calea fericirii romanilor, asa cel putin sugereaza Traian Basescu. Am avut 5 ani de reforma si in PSD, o reforma impusa si din afara si din interiorul partidului. Rezultatul??? Dupa 5 ani de reforma si dupa 20 de ani de la Revolutie, pastram in continuare eticheta de comunism, chiar daca unii dintre noi - si nu putini - nu am avut nimic de-a face cu sistemul comunist.

Daca PSD va cade din nou in capcana reformei fara fond si fara sfarsit si eventual ne vom spala rufele in public, vom experimenta o perioada lunga de opozitie.

Da, sunt necesare schimbari in PSD si vreau sa plecam de la nivel local si judetean, pentru ca in multe din zonele in care am pierdut acum, am pierdut si in 2004, iar asta e un semn mare de intrebare la care va trebui sa raspundem pana la congres.

Daca, in plus, vom adopta o atitudine pragmatica, o redefinire a noastra ca social democrati, atunci vom putea alege la congres echipa care sa ne ofere, in primul rand noua, garantia ca PSD va reveni principalul partid politic al Romaniei, capabil sa castige alegerile viitoare.

Asta e tinta pe care ar trebui sa o poarte in suflet fiecare pesedist, iar tema reformei interne trebuie sa si-o insuseasca PDL, partidul care de la existenta sa nu a organizat niciodata alegeri interne si totodata partidul in care o noua clasa politica - cea a oligarhilor de partid - incepe sa-si faca tot mai mult simtita prezenta.