luni, 23 noiembrie 2009

Traiane, deja stii, cat de mic incepi sa fii!

via news bucovina

Deputatul Catalin Nechifor considera ca electoratul i-a transmis deja actualului presedinte ca nu va mai fi reales

„Din fericire, numărul celor care îl susţin pe Traian Băsescu este mai mic faţă de alegerile din 2004”, a afirmat luni prim-vicepreşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, apreciind că, prin votul de duminică, electoratul i-a transmis deja actualului preşedinte că nu va mai fi reales.

Potrivit parlamentarului sucevean, izolarea PD-L şi a lui Traian Băsescu a depăşit graniţele Parlamentului, după ce, în primul tur de scrutin, 68 la sută dintre românii cu drept de vot au ales altceva decât Traian Băsescu. „Faţă de coaliţia opoziţiei din Parlament care numără 65 la sută din totalul deputaţilor şi senatorilor, votul românilor a fost mai categoric, în pofida faptului că Traian Băsescu şi PD-L în calitate de organizator al alegerilor au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a manipula electoratul şi pentru a face ceea ce ştiu ei mai bine: fraudarea alegerilor”, a spus Nechifor.

El a arătat că dacă la alegerile din vară, pentru Parlamentul European, a fost înregistrată frauda electorală la Preuteşti, acum acest lucru nu a mai fost posibil, iar Mircea Geoană a câştigat competiţia în această comună. „În această situaţie, ştiind că ulciorul nu merge de multe ori la apă, PD-L şi-a mutat locul de operare către alte comune, precum Slatina, Vadu Moldovei şi altele”, a spus deputatul PSD, care a apreciat că Gheorghe Flutur a reuşit performanţa să facă din Suceava un judeţ turistic electoral, “promovat” ca destinaţtie unde se transportă alegatorii la urne cu autobuze şi microbuze şi unde voinţa electoratului este călcată în picioare.

Un comentariu:

anonim spunea...

oare udrea nu e vanghelie a PDL-ului? Ce tot comenteaza base ca imi e scarba cand il vad . Pana la urma cred ca vanghelie e mai apreciat ca udrea . vanghelie a fost reales primar pe cand ea a furat de la turism si acu nu stiu ce licitatii face pe la mediu. Oare care e fara scrupule dintre ei doi?