via newsbucovina, video: aici
„Traian Băsescu nu-şi doreşte un parlament unicameral, ci un parlament boc-cameral care să nu mai aibă nesimţirea să o atace pe Elena Udrea”, a afirmat luni prim-vicepreşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, catalogând drept „falsă” tema referendumului lansat de şeful statului. „Cu un parlament boc-cameral nu ar fi fost cercetări privind modul cum s-au cheltuit banii la Ministerul Tineretului sau la Ministerul Turismului”, a apreciat parlamentarul PSD.
El a mai arătat că dorinţa lui Traian Băsescu este să o nominalizeze pe Elena Udrea pentru funcţia de prim-ministru, dar şi să o numească preşedinte al PD-L, iar Emil Boc să meargă acasă unde să predea diferenţele între parlamentul unicameral şi cel bicameral.
Nechifor a subliniat că Emil Boc este acum pus în situaţii dificile inclusiv de lideri marcanţi ai PD-L, exemplificând cu declaraţiile prim-vicepreşedintelui PD-L, Theodor Stolojan, care a spus că nu vor fi bani pentru plata pensiilor şi salariilor şi că a arătat astfel şi incapacitatea guvernului condus de Emil Boc.
El a mai spus că Emil Boc a negat cele spuse de Stolojan, arătând că liderii PD-L au ajuns să se decredibilizeze între ei. „Când să credem ce spune PD-L, dimineaţa, când Stolojan face anumite declaraţii, sau seara când Emil Boc le contrazice?”, s-a întrebat Nechifor. El şi-a exprimat speranţa că după alegerile prezidenţiale România va scăpa de Traian Băsescu, iar normalitatea se va aşterne peste România.
luni, 2 noiembrie 2009
Parlament Boc-cameral si Elena din Plescoi
Publicat de
Ioan Catalin Nechifor
la
15:38
Etichete: Prezidentialele care conteaza - 2009
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu