luni, 16 februarie 2009

Remuneratie dupa buget, coane Fanica

Editorial Monitorul de Suceava, 15 februarie

Au trecut aproape doua luni de cand coalitia care parea imposibila a preluat guvernarea. Doua luni marcate de dificultatile preluarii unui mandat predat de un guvern cu sustinere minima in parlament, care au fost marcate de unele indecizii cu impact in viata de zi cu zi. Demisiile de la Ministerul Administratiei si Internelor, greutatea cu care bugetul a depasit faza de negociere intre ministrii cabinetului Boc, dar si isteria crizei financiare, au facut ca acest inceput de guvernare sa nu fie privit cu ochi buni de opinia publica si de catre mass media.

In mod normal, schimbarea de putere este urmata de cresterea increderii si a sustinerii noului guvern, numai ca, de data asta putini erau cei care se asteptau ca cele doua mari partide, adversari traditionali, sa se inteleaga si sa decida un pact pentru Romania. Incet, incet, cei care conduc formatiunile politice s-au resemnat si au acceptat ideea de coabitare, insa ceea ce s-a intamplat in trecut nu poate fi sters peste noapte cu buretele. Si poate tocmai de aceea, dupa aproape doua luni de la instalarea guvernului, lucrurile sunt neschimbate intr-o anumita masura. E limpede faptul ca dupa castigarea alegerilor se schimba anumite persoane, de pe anumite functii.

Asa s-a intamplat intotdeauna, indiferent de cum s-a numit partidul, sau coalitia de guvernare. Doar ca, in cazul de acum, aceasta schimbare s-a lasat mult prea mult asteptata si poate din aceasta cauza sunt multe domenii in care eficienta, sau daca vreti normalitatea, sunt lasate mult in urma, in asteptarea schimbarii din functie a celor care vor pleca, sau a numirii celor noi, care vin. La Suceava a fost instalat noul prefect, asteptandu-se numirea subprefectilor si a sefilor de institutii deconcentrate, cei care au ca principala misiune aplicarea politicilor guvernamentale in teritoriu. La Bucuresti a fost instalat cel de al treilea ministru de interne, lista de secretari de stat si de directori de agentii guvernamentale fiind incompleta deocamdata. La Parlament legea bugetului a intrat pe rol in saptamana trecuta, pentru prima oara in istoria postdecembrista a acestei institutii urmandu-se o procedura accelerata de adoptare a Legii Bugetului de Stat si a Asigurarilor Sociale de Stat.

Ma bucur ca parlamentarii alesi in premiera pe vot uninominal, au inteles urgenta de a da tarii, judetelor, localitatilor si nu in ultimul rand cetatenilor, bugetul de care au nevoie pentru a putea merge mai departe. Poate ca tocmai votul uninominal a fost cel care a determinat reactia alesilor din Parlament, refuzandu-se utilizarea anumitor practici din trecut, prin care dezbaterile erau tergiversate din dorinta blocarii activitatii guvernului. Saptamana viitoare este posibil ca bugetul sa fie votat, iar exemplul pe care il da Parlamentul sper sa se constituie intr-o crestere a credibilitatii acestei institutii in randul romanilor, chiar daca situatia data nu ne da speranta de a avea resurse suficiente pentru a pune in practica promisiunile electorale. Sunt prevazute cresteri ale punctului de pensie si ale salariilor, in doua transe, va fi introdusa pensia minima de 300 Ron incepand cu 1 aprilie, vor fi alocate fonduri pentru continuarea lucrarilor la spitale, scoli si gradinite si sper sa inceapa cat mai repede constructia de autostrazi.

Nu suntem in nici un caz multumiti, dar asta este posibilitatea reala a unei Romanii confruntata cu criza financiara, o Romanie care are de indeplinit obligatii internationale, inclusiv de natura financiara. Tocmai de aceea s-a decis inghetarea salariilor demnitarilor, deci si a parlamentarilor, si mai mult, din bugetul propriu al Camerei Deputatilor, s-au redus 10 milioane Ron pentru a asigura un buget mai consistent pentru certarea si inovarea de care tara are nevoie pentru a deveni mai competitiva in economia globala.

Niciun comentariu: