marți, 28 octombrie 2008

www.catalinnechifor.ro


Asta e site-ul meu de campanie pe care va invit sa il vizitati.

www.catalinnechifor.ro

La buna revedere

Stiu ca a trecut ceva vreme de cand nu am mai scris. Insa sper sa imi revin, dupa accidentul de masina si dupa pregatirile pentru campania electorala din toamna acestui an.

E vot uninominal si cei care l-au votat in parlament, nu s-au gandit o clipa la cat de multe dificultati vor apare. Plecand de la resurse de toate felurile, cele materiale si umane fiind cele mai importante, mergand pana la negocierile individuale pe care trebuie sa le porti pentru timpii de antena, pentru spatiile de afisaj outdoor si asa mai departe.

Macar daca ar fi fost vot uninominal pur, adica cel care castiga un colegiu indiferent de scor, sa fie trimis in parlament. Asa ca, in conditiile legii votate, vor apare surprize, cand chiar daca castigi pe un colegiu (evident sub 50%+1 din voturi) te poti trezi fara loc, ca urmare a redistribuirii de voturi prevazute de legea romaneasca.

Dar asta e situatia, asa ca mergem mai departe.

luni, 20 octombrie 2008

Desene animate cu Traian si Basescu

Am avut sentimentul ca ma uit la un desen animat, de proasta calitate, atunci cand l-am vazut pe sefu statului la Damasc, in vizita oficiala din Siria. Doar bancuri si glume rasuflate, acelasi tip de discurs populist si evident o tema de politica externa - domeniu atat de departe de ceea ce poate presta presedintele Basescu. Sa ataci Iranul de o asemenea maniera este mult mai grav decat ceea ce a facut presedintele in urma cu vreo trei ani, atunci cand afirma sus si tare ca Marea Neagra nu este lac rusesc.

Traian Basescu este incapabil sa inteleaga jocul global si nu face altceva decat sa blocheze accesul Romaniei pe pietele modiale ale resurselor energetice primare. Atat timp cat nici macar americanii nu si-au permis sa-i traga de urechi pe iranieni, atat timp cat Romania are relatii diplomatice cu Iranul, imi vine greu sa cred ca ar mai putea exista vreun gram de materie cenusie pe la Cotroceni. Ma intreb ce-o sa facem dupa ce Traian se va retrage la Golden Blitz anul viitor, dupa ce va pierde alegerile prezidentiale (asta in situatia in care nu va urma gestul predecesorului sau de dreapta, Emil Constantinescu, care a refuzat sa se mai prezinte in fata electoratului pentru un nou mandat)?

Este Romania in masura sa isi asigure necesarul de resurse energetice primare din surse proprii interne sau din zonele inca prietene?

Este Romania pregatita sa suporte o interventie hatarata a statului in economie si sa faca fata crizei financiare internationale?

Sunt intrebari la care raspunsurile (partiale) le vom gasi, sper, in data de 30 noiembrie.

sâmbătă, 18 octombrie 2008

NU TRANSFORMATI ORASUL TRANDAFIRILOR in groapa de gunoi a Sucevei

Gunoaiele transferate de la Suceava la Falticeni, sunt cireasa de pe tortul neputintei PDL

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anuntat joi – 9 octombrie 2008, intr-o conferinta de presa, ca se va incheia un acord cu municipalitatea din Falticeni pentru depozitarea deseurilor menajere ale municipiului Suceava la groapa de gunoi din Falticeni, in conditiile in care nu s-a realizat un depozit ecologic pentru zona Sucevei, iar groapa de gunoi a municipiului resedinta de judet va fi inchisa de la 31 decembrie, potrivit Acordului de mediu cu UE. ¬Potrivit acordului de mediu, in judetul Suceava urmeaza sa fie inchise gropile de gunoi existente si infiintate doua depozite ecologice, pe raza comunei Moara pentru zona de ses a judetului si a comunei Pojorata pentru zona de munte, investitiile fiind estimate la aproximativ 50 de milioane de euro. Acordul de Mediu prevede ca vor trebui inchise in acest an gropile de gunoi din Suceava, Siret si Vatra Dornei, in iulie 2009 toate gropile de gunoi din mediul rural al judetului, la sfarsitul anului 2009 cea din municipiul Radauti, in 2010 groapa de gunoi din Falticeni si cele din Gura Humorului si Campulung Moldovenesc in 2011.

Istoria faptelor

In urma cu mai bine de 5 ani, consiliul judetean a avut initiativa de a incheia un parteneriat public privat cu o firma din Germania, Ecologica, in vederea realizarii unui sistem centralizat, la nivel de judet, pentru colectarea, transferarea, prelucrarea si valorificarea deseurilor menajere si industriale de pe intreg teritoriul celor 114 localitati componente. Dupa schimbarea de guvern din 2004, echipa PNL de la acea data, in frunte cu primarul Sucevei, domnul Ion Lungu si cu sprijinul nemijlocit al Ministerului Mediului, condus de doamna Sulfina Barbu, s-a opus acestei initiative, din punct de vedere electoral considerandu-se periculos acest proiect al PSD. Iata ce declara Ion Lungu, in data de 30 augsut 2005: „nu sunt de acord cu realizarea unei gropi ecologice printr-un parteneriat public privat”, in timp ce se dezicea total de parteneriatul cu Ecologica, apreciind ca nu este de acord sa ingroape banii municipalitatii. Proiectul cu Ecologica a fost criticat adeseori de consilierii judeteni liberali, asa incat, la solicitarea primarului Lungu, Ministerul Mediului a cerut imperativ consiliului judetean si primariilor sa se hotarasca daca vor sau nu bani europeni nerambursabili pentru groapa de gunoi. De aici si pana la blocarea proiectului initial, nu a fost decat un singur pas.

Primarii Lungu si Tofan au blocat realizarea gropii de gunoi

In data de 13 septembrie 2005, comisia judeteana consultativa a decis blocarea proiectui in parteneriat public privat cu firma Ecologica, sedinta trasformandu-se intr-un dialog intre prefectul (politic la acea data, din partea PNL) Orest Onofrei si presedintele consiliului judetean Gavril Mirza, pe alocuri intervenind si primarii Ion Lungu, Vasile Tofan si Vasile Tablan. Unul dintre cei pentru care varianta fiabila ar fi finantarea europeana a fost primarul Sucevei, Ion Lungu, sustinut de edilul Falticeniului, Vasile Tofan, care au explicat ca „o decizie in ceea ce priveste alegerea finantarii europene trebuie luata cat mai urgent, pentru ca din experienta noastra, cu cat vom depune mai repede proiectul, exista sanse foarte mari sa primim finantarea”. Consiliul judetean a sustinut in continuare varianta proiectului privat, care ar fi dat posibilitatea punerii in functiune a gropii de gunoi, in termen de 3 ani, astfel incat inchiderile programate ale gropilor de gunoi din Suceava, Falticeni si Gura Humorului, sa nu puna in pericol cetatenii judetului si mediul inconjurator. Ceea ce este si mai grav, este faptul ca se stia de la bun inceput ca fondurile europene de coeziune vor fi disponibile dupa anul 2008, la mai bine de 2 ani de la integrarea europeana, ceea ce inseamna imposibilitatea realizarii efective a sistemului integrat de gestionare a deseurilor, mai devreme de anul 2010.

Taieri de pamblici, din an in an

Dupa mai bine de un an de asteptare, primarul Lungu anunta, in data de 28 iulie 2006, ca Suceava are sanse sa obtina finantare europeana pentru groapa de gunoi, fiind prinsa pe lista Ministerului Mediului. „Am primit documentatia care arata faptul ca suntem prioritari, intr-un numar de 5 judete, pentru intocmirea documentatei tehnice, devansand ca prioritate judete precum Botosani, Vaslui, Olt si Calarasi”, spunea Ion Lungu, care a aratat ca va avea discuti cu conducerile consiliului judetean si ale prefecturii in vederea continuarii proiectului de realizare a unei gropi ecologice din fondurile de coeziune. Dupa care nimic, timp de 355 de zile, adica un an fara o zi. Asadar, pe 27 iulie 2007, Ion Lungu anunta din nou ca Suceava este printre primele 5 judete din tara care va avea o gropa de gunoi, explicand ca „lansarea oficiala a proiectelor pentru primele 5 judete, printre care se numara si Suceava, va avea loc saptamana viitoare (iulie 2007), la Ministerul Mediului, unde sunt invitati si reprezentantii Primariei Suceava. Speram ca proiectul sa demareze cat mai curand, pentru ca, in 2008, sa avem primele celule ecologice la Suceava”. Ce credeti ca a urmat? Evident a mai trecut un an, a trecut si campania electorala, a venit si toamna si mai grav se apropie termenul limita pentru inchiderea depozitului de la Suceava, 1 ianuarie 2008.

Cei mai saraci platesc

Si pentru ca trebuia gasita rapid o solutie, s-a mers pe ideea de a plasa aceasta problema in ograda municipiului Falticeni, despre care stim ca este administrat de 5 ani de echipa PDL , fosta PNL, timp in care nu a existat nicio preocupare din partea edililor in vederea rezolvarii unor probleme stringente, in ceea ce priveste dezvoltarea urbana si protectia mediului. Falticeniul, din ceea ce reprezenta orasul trandafirilor in trecut, a suferit un declin accentuat, prin disparitia unor mari unitati industriale, prin reducerea accelerata a locurilor de munca si nu in ultimul rand prin faptul ca municipalitatea nu a reusit in 5 ani sa implementeze nici macar un singur proiect cu finantare europeana. In timp ce Vatra Dornei, Suceava, Siretul si Radautiul au absorbit bani nerambursabili din fondurile europene de preaderare, la Falticeni nu s-a sinchisit nimeni sa deschida o noua cale, moderna, catre ceea ce trebuie sa reprezinta un oras cu peste 25000 de locuitori.

Locul unde nu s-a intamplat nimic

Mihail Sadoveanu, unul dintre monstrii sacri ai literaturii romane, care si-a perindat pasii prin urbea „Folticeniului”, remarca in urma cu peste jumatate de veac ca, aici in locul in care nu se intampla nimic, amorteala este fenomenul generalizant, care domina intreaga viata economica si sociala a comunitatii. Iata ca astazi suntem pusi in fata aceleiasi neputinte a edililor si suntem lasati la voia mai marilor zilei de la Suceava. Trebuie sa facem ceva, pentru ca eu nu pot sa accept transformarea orasului trandafirilor in groapa de gunoi a Sucevei. Avem o problema dificila de rezolvat, de modul in care trecem peste ea va depinde dezvoltarea ulterioara. Cum putem pretinde sa vina investitori aici la Falticeni, cum putem deveni o destinatie turistica, cum putem asigura acces la o viata decenta pentru copiii nostri, cand primarii de Suceava si de Falticeni isi dau mana pe sub masa si vor sa ne ingroape in gunoiele lor? Suntem aici in cea mai saraca zona a judetului, dar avem mandria de a fi oameni harnici si demni. Nu trebuie sa ne lasam sa fim calcati in picioare. STA IN PUTEREA NOASTRA.

miercuri, 8 octombrie 2008

Suceava deschide-te!

Editorial aparut in Monitorul de Suceava, 8 octombrie

In urma cu peste patru ani, judetul Suceava era frecventat de multe personalitati ale vietii politice, sociale si economice din Europa si din lumea intreaga.
Imi aduc aminte, fiind in acele vremuri director pentru relatii internationale in cadrul Consiliului Judetean, ca nu exista sezon de vara fara cel putin o vizita la nivel inalt, de la Regele Gustav al II-lea al Suediei, la printul Charles, la presedintele Ungariei Ferencz Madl, sau cel al Republicii Moldova, Vladimir Voronin.

Ce s-a intamplat dupa schimbarea politica din 2004 si de ce s-a inchis Suceava ca destinatie pentru vizite de stat, vom afla poate intr-un viitor nu prea indepartat.
Cert este ca nici Romania nu a mai fost calcata de mari personalitati, axa Washington - Londra - Bucuresti blocand accesul din si catre tara noastra.
Singura actiune de amploare, in ceea ce priveste politica externa, a fost organizarea summit-ului NATO in primavara acestui an, insa nici acest eveniment nu este meritul puterii de dreapta, fiind negociat pe vremea PSD-ului, atunci cand Romania a fost invitata sa adere la alianta nord-atlantica, in anul 2003.
Prin urmare nu pot decat sa fiu fericit pentru faptul ca fostul presedinte al Parlamentului European din perioada 2004 - 2007, domnul Josep Borrell Fontelles, a acceptat invitatia mea de a vizita judetul Suceava.

Este de departe cea mai importanta personalitate care s-a aflat pe teritoriul judetului nostru, dupa 2004 incoace, si ma bucur ca noi, socialistii, am reusit sa spargem gheata, sa spargem aceasta blocada in care ne-a izolat puterea portocalie. Timp de 3 zile am reusit sa-i creez o impresie profunda, fara a incerca sa ascund nimic. Traim intr-o lume globala, intr-un secol al informatiei, iar astazi nimeni nu mai poate fi pacalit.

Vremurile cand vizitele de lucru erau atent organizate, in cele mai mici detalii, s-au dus. Asa ca am fost impreuna cu Josep Borrell si cu Corina Cretu, colega mea din Parlamentul European, la cateva dintre manastirile reprezentative ale Sucevei, Sucevita, Moldovita, Voronet si Humor, am urcat la o stana in zona Plutonita, din satul Doroteea, am avut o intrevedere privata cu IPS Pimen si ne-am bucurat de fiecare moment al vizitei, care a inceput cu o primire cu cai si trasura, organizata de primarul de Sucevita.

Pentru un om ca Josep Borrell, care a trecut prin viata si prin lumea larga, lucrurile simple sunt cele care creeaza impresii profunde.
L-am vazut in trasura, alaturi de Ioan Onufrei, imbracat intr-un superb costum popular, l-am vazut apreciind dansurile traditionale jucate de copiii din Sucevita, l-am vazut admirand semetia manastirilor si apropierea de Dumnezeu si, nu in ultimul rand, i-am remarcat puterea de a intelege si de a profita de orice moment, conform dictonului grecesc - traieste clipa.

duminică, 5 octombrie 2008

Un film pe care vreau sa il uit cat mai repede

video

Cineva, acolo sus, ma iubeste

Astazi am scapat cu zile, in urma unui accident de circulatie. Conduc din 1992 si pana astazi m-a ferit Bunul Dumnezeu de astfel de incidente majore. Am avut cateva tamponari usoare, insa izbitura si zgomotul de metal dislocat imi va ramane multa vreme in minte.

Veneam de la aeroportul din Iasi, astazi 5 octombrie, unde l-am lasat pe Josep Borrell Fontelles, fostul presedinte al Parlamentului European si pe Corina Cretu, colega mea din legislativul european. Vremea era mohorata, cu o ploaie mocanita de toamna, cu un carosabil destul de alunecos, cand, in jurul orei 14.15, intr-o curba periculoasa din localitatea Baltati, am depasit doua autoturisme avariate usor. Fiind un drum modernizat, cu doua benzi pe sens, am trecut dupa depasire pe banda de la marginea carosabilului, urcand o rampa catre o curba larga la dreapta, fara prea multa vizibilitate. Mergeam destul de incet, dupa ce, in cursul diminetii am avut un parcurs dificil de la Sucevita la Iasi, cu o oprire la Falticeni, unde am avut o conferinta de presa si am vizitat muzeul Ion Irimescu. De fapt o tentativa de muzeu, pentru ca primaria din Falticeni nu s-a obosit sa reabiliteze cladirea in care maestrul Ion Irimescu si-a donat o mare parte din lucrarile de arta create in cei 103 ani de viata. Astazi a fost o zi ploioasa de dimineata pana seara, traficul fiind mult ingreunat. Vreau sa le multumesc celor doi politisti de la Serviciul Politiei Rutiere Iasi care ne-au asigurat deplasarea fara probleme de la Motca (limita de judet dintre Suceava si Iasi) pana la aeroportul Iasi. Am ajuns la timp si chiar daca cursa Iasi Bucuresti a fost intarziata, domnul Borrell a ajuns seara asta la Paris.

Dupa cum va spuneam, dupa ce am depasit cele doua masini avariate, m-am retras pe banda de la marginea drumului, urcand catre varful pantei. La un moment dat am vazut in fata mea, cam la 20 de metri, cum un autovehicol Mercedes Spriter paraseste banda de la mijlocul axului, de pe celalalt sens al drumului si se indreapta in mare viteza direct catre mine. Nu am avut timp decat sa calc pedala de frana, dar nu pana la podea si m-am tinut foarte strans de volan, stiind ca urma un impact violent. Ceea ce s-a si intamplat, Sprinterul intrand in plina viteza in aripa stanga si in portiera in dreptul careia ma aflam la volan. Am avut un noroc fantastic, cu siguranta a fost Voia Celui de Sus, pentru ca masina mea, o Toyota RAV 4 si-a facut pe deplin datoria.

M-am trezit in sant, cu roata dreapta blocata, ceea ce m-a salvat de la o rasturnare in afara carosabilului. Mi-am dat seama ca traiesc, dupa ce am simtit o durere acuta in piept, in zona toracelui. M-am uitat in oglinda retrovizoare, am vazut ca nu sunt plin de sange si dupa circa 5 minute am reusit sa ies pe portiera din dreapta, cea din stanga fiind blocata.

Au urmat procedurile firesti, intalnirea cu soferul moldovean care a declarat ca nu stie cum s-a putut intampla accidentul, am sunat la 112, in scurt timp a venit si echipajul politiei din Baltati, care au avut o zi plina. In afara de accidentul pe care l-am depasit si de accidentul in care am fost implicat, la scurt timp s-au mai ciocnit 2 masini in acea curba a mortii. Am reusit sa obtin o masina de tractare si dupa 2 ore si jumatate de declaratii si suflat in fiole (nu consumase nici soferul moldovean alcool) am reusit sa plec spre casa, cu aceeasi durere in zona toracelui. Din ceea ce am vorbit cu cativa prieteni de profesie medici am inteles ca s-ar putea sa fi scapat fara fisuri sau fracturi, insa voi vedea maine la spital. Am mai avut odata noroc, deoarece la nici 20 de minute dupa impact a oprit o masina de Suceava, in care se aflau vecinii mei de bloc, care se intorceau cu copiii de la Iasi. Asa ca am ajuns in cele din urma acasa, la sotia si copilul meu si astept sa ma fac bine.

Multumesc Bunului Dumnezeu, va multumesc si voua, celor care m-ati ajutat si m-ati sunat si v-ati interesat de starea mea.

vineri, 3 octombrie 2008

Intalnire de gradul 0

Astazi vine la Suceava Josep Borrell Fontelles, fost presedinte al Parlamentului European in perioada 2004 - 2007, presedinte in exercitiu al comisiei pentru dezvoltare din legislativul european. Spaniol de origine, Josep Borrell este un apropiat al Romaniei si un cunoscator al manastirilor din Suceava, aflate in Patrimoniul Universal UNESCO, manastiri pe care va avea ocazia sa le descopere in acest weekend.

Domnul Borrell se afla de cateva zile in Romania, cu ocazia Zilei Dezvoltarii PES, care a avut loc la Bucuresti in data de 2 octombrie.

Voi reveni cu noutati si cu fotografii.

joi, 2 octombrie 2008

Criza financiara

Articol publicat in Crai Nou

Istoria se repeta, iar momentele de crestere economica sustinuta, au alternat cu crize financiare sau politice de proportii, "Marea criza americana a anilor 30", prabusirea blocului sovietic in 1989 si fenomenul "tigrilor est asiatici" asimilat boom-ul economic din anii 90, fiind studii de caz pentru cei care invata economie si globalizare.

Acest lucru este demonstrat si de ultima criza declansata in America, ca urmare a unor deficiente majore in sistemul de acordare a creditelor ipotecare. Rand pe rand, institutii bancare de prestigiu de peste ocean au intrat intr-un fel de ruleta ruseasca, executivul si economia Statelor Unite nefiind capabile sa reactioneze la timp, ca urmare a uriaselor cheltuieli legate de intretinerea luptei impotriva terorismului. La scurt timp a reactionat si Europa, pietele financiare si bursele inregistrand pierderi fara precedent, contribuind la instituirea unui context global al crizei financiare.

Paradoxal, dintr-un anumit punct de vedere, Romania a intrat relativ tarziu in aceasta morisca a pierderilor financiare, unul dintre motivele pe care le vad eu, fiind faptul ca economia romaneasca nu functioneaza inca la parametrii la care ar trebui sa functioneze o economie de piata functionala. Acest lucru se intampla in conditiile in care institutiile bancare romanesti sunt strans legate de cele europene si internationale, foarte multe banci autohtone fiind preluate in portofoliul unor actori bancari importanti de pe glob, asta ca sa nu mai vorbim si despre internationalizarea investitiilor si injectiile de capital strain pe teritoriul romanesc.

Referitor la teritoriul european, la ceea ce inseamna cele 27 de state membre, criza financiara s-a facut simtita diferentiat, functie de gradul de dezvoltare economica, mai accelerat, sau mai lent. Unele state, cum ar fi Belgia si Germania au avut deja probleme de solvabilitate la unele banci care functioneaza pe teritoriul lor, altele, de mai mica importanta in economia si finantele comunitare au beneficiat de o stabilitate care le va permite sa treaca mai usor peste efectele negative inevitabile.

Cat priveste Romania, se poate vedea deja faptul ca moneda europeana si dolarul american s-au apreciat semnificat in raport cu leul, acest lucru urmand sa produca un dezechilibru si mai mare in ceea ce priveste indicatorii financiari care definesc starea unei economii la un moment dat. Fiind in acelasi timp dependenti de importuri, avand un sector productiv insuficient dezvoltat si sprijinit de catre stat, se pare ca vom intra intr-o criza financiara serioasa, cu o inflatie accelerata si cu o inasprire a conditiilor de creditare, care se va regasi cu siguranta si din nefericire in buzunarele celor multi, care traiesc din salarii sau din pensiile pentru care au muncit o viata de om.