marți, 15 iulie 2008

Regionalizarea Romaniei

Astazi, la intalnirea cu ministrul dezvoltarii, lucrarilor publice si locuintelor, Lazlo Borbely, am solicitat clarificarea cat mai rapida a statutului regiunilor de dezvoltare din Romania. Vizita ministrului la Parlamentul European a avut ca scop prezentarea activitatii ministerului in ceea ce priveste capacitatea de absorbtie a fondurilor structurale de catre Romania, in special prin Programul Operational Regional (POR).

In prezent Romania are 8 regiuni de dezvoltare functionale si eficiente, dar care sunt lipsite, din pacate, de prerogative legislative, fiind constituite ca structuri asociative. Performanta lor in utilizarea fondurilor de preaderare si perspectiva favorabila pentru implementarea proiectelor finantate din fondurile structurale, ar trebui sa ne determine sa discutam deschis statutul juridic al acestor regiuni. Din aceasta perspectiva cred ca ar fi pacat sa distrugem un sistem care a functionat bine si sa regandim impartirea regionala pe alte criterii, dar cu certitudine trebuie deschisa o discutie, astfel incat urmatorul cadru financiar al Uniunii Europene (post 2013) sa nu ne prinda descoperiti.

Chiar daca traversam o perioada cu mare incarcatura electorala, avem obligatia sa vedem daca actuala impartire satisface nevoile de dezvoltare regionala si sa ne decidem ce tip de statut oferim regiunilor, asa incat decizia politica si administrativa sa fie cat mai aproape de cetatean si sa satisfaca, in acelasi timp, cerintele Uniunii Europene.

Pe de alta parte, trebuie analizata alocarea financiara pe diversele axe de interventie, pentru ca in unele cazuri finantarea este cu mult sub nevoia reala, multe proiecte ramanand nefinantate in pofida faptului ca s-au cheltuit deja sume considerabile pentru pregatirea documentatiilor specifice. In acest sens i-am solicitat ministrului Borbely sa identifice posibilitatea realocarii de fonduri din alte axe, in special din cele in care se vor depune proiecte mai putine, astfel incat sumele ramase necheltuite sa nu fie pierdute de catre Romania.

Trebuie spus insa, ca POR este de departe cel mai avansat program operational din Romania, acest lucru datorandu-se in principal Agentiilor de Dezvoltare Regionala si actorilor administratiei publice locale, consiliile locale si cele judetene. In acest moment sunt deja depuse proiecte care acopera circa 30% din fondurile existente pentru perioada 2007-2013, existand premisele pentru o capacitate ridicata de absorbtie la nivelul regiunilor de dezvoltare. Cea mai performanta regiune este in acest moment regiunea 1 Nord Est, formata din judetele Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui, care a solicitat deja jumatate din banii disponibili pentru proiecte de imbunatatire a infrastructurii de transport, dezvoltare durabila si dezvoltarea turismului.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Credeti ca alegerile la nivel de regiune sunt importante si necesare in cadrul definirii noului statut al regiunilor românesti?

Ioan Catalin Nechifor spunea...

@anonim

Cu siguranta, iar prin acest demers se va putea proceda la o descentralizare reala de la nivelul guvernamental la cel regional. O tara puternica are nevoi de regiuni puternice.