luni, 23 iunie 2008

Semne de intrebare

Editorial aparut in Monitorul de Suceava, 23 iunie

Intrebari fara raspuns au existat intotdeauna. Si vor mai exista, cat timp sunt probleme existentiale. De cateva mii de ani, oamenii au cautat sa inteleaga sensul vietii, urmarind sa scape de povara apocalipsei, acel scenariu tragic, in urma caruia viata pe pamant ar urma sa se sfarseasca. In foarte multe situatii, amenintarile prezentate maselor largi de oameni erau aproape imposibil de materializat, insa, odata cu cresterea nivelului de civilizatie si de trai, omenirea a devenit din ce in ce mai greu de pacalit, sau de indus in eroare, daca vreti.

Plecand de la celebra Arca a lui Noe, trecand prin molimele pustiitoare si vanatorile de vrajitoare ale evului mediu, scenariul apocaliptic s-a apropiat foarte mult in secolul XX de zona realului, a posibilului. Cu siguranta, razboiul rece a constituit perioada cand, din dorinta de a justifica si de a valida public actiunile economice ale liderilor mondiali, s-a mers ani la rand pe tema iminentei unui atac nuclear, indiferent de tabara, fie ea comunista, fie capitalista.

Dupa 89, odata cu caderea cortinei de fier, aceasta tema a fost abandonata si s-a incercat inlocuirea ei, la presiunea unor organizatii neguvernamentale, cu problema schimbarii climaterice si mai nou a crizei energetice. Pana astazi, nu sunt date certe precum ca incalzirea globala e datorata exclusiv poluarii industriale si ca ar fi un fenomen ireversibil. Mai mult, perceptia publica a ramas in mare parte neutra, chiar daca aerul conditionat a devenit o necesitate si in zonele mai departate de ecuator. Cat despre criza energetica, aici lucrurile sunt mult mai complicate. Studiile unor institute independente, dar si cercetari stiintifice realizate la comanda tarilor producatoare de petrol, sunt in masura sa prezinte date alarmante. Rezervele actuale de petrol par a fi pe cale de epuizare, in ritmul actual al cresterii industriale ajungand pentru inca 20-25 de ani.

Ceea ce era greu de crezut in urma cu ceva ani, astazi a devenit o certitudine, care pune semne serioase de intrebare. China si India, despre care era dificil de discutat in termeni de industrializare in anii 90, au devenit astazi motoare ale cresterii economice mondiale si in acelasi timp consumatoare mari de resurse energetice.

Cu siguranta, omenirea a ajuns din nou intr-un moment de rascruce si este nevoie urgenta de raspunsuri care sa satisfaca dorinta de continuitate a vietii pe pamant. Ramane de vazut daca stiinta va fi capabila sa tina pasul cu provocarile momentului si ramane de vazut daca oamenii importanti ai planetei vor da dovada de intelepciune.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Catre Parchete

(toate, y compris DNA- sunt expert parlamentar si, in aceasta calitate, sigur prezint interes)

Declar ca posed in Bucuresti, strada Turbinei nr. 23 (Cartier Floreasaca), sub partea din spate a casei, un spatiu bine fortificat, zidit, boltit, inalt de trei metri si mai bine, in suprafata de cca. 30 m.p., impartit in doua incaperi inegale.

Usa de la intrarea in respectivul spatiu subteran si cea care delimiteaza incaperile sunt metalice.

Precizez ca nu am mentionat spatiul cu pricina, ca atare, in declaratia mea de avere actualizata, conform legii, anul acesta si depusa (daca nu ma insel) in 12 iunie 2008.

L-am omis si in declaratia precedenta.

Rog sa fiu investigata sub aspectul savarsirii infractiunii corespunzatoare detinerii de pivnita cu usa/usi metalica/metalice si ziduri groase de peste jumatate de metru fara a declara ca, astfel, sunt posesoare de buncar (las la latitudinea dumneavoastra, stimari domni procurori, incadrarea legala).

Rog insistent sa fiu admisa in cercul select al posesorilor de buncar din care face parte Adrian Nastase, de care sunt foarte atasata.

Cu stima,

Ioana Ilie