luni, 14 aprilie 2008

Mai avem oare sanse?

Editorial aparut in Monitorul de Suceava - 14 aprilie

In mod normal, o astfel de intrebare ar trebui sa ne preocupe pe toti cei care, intr-un fel sau altul, putem determina o schimbare. S-au scurs mai bine de 18 ani de la revolutia din decembrie 89 si aproape 1 an si 4 luni de la integrarea europeana.

Ce s-a schimbat pana acum in viata noastra de zi cu zi? Am avut si suisuri si coborasuri, am avut perioade de usoara prosperitate si perioade de recesiune. Am avut guvernari, in special cele de tip cederist (1996 – 2000 si 2004 – 2008) in care cearta si lupta cotidiana pentru ciolan a facut ca Romania sa fie intoarsa din drum. Promisiunile mincinoase, pe baza carora aceste guvernari de dreapta au venit la putere, i-au costat mult pe romani.

Nu vreau sa spun ca celelalte guverne au fost perfecte, departe de mine acest gand, insa comparatia intre ce a facut stanga si ce a facut dreapta in ultimii 18 ani trebuie sa fie judecata, spre o mai buna intelegere.

15000 de specialisti, cota unica, sa traiti bine, au fost teme de campanie vehiculate de Basescu, Tariceanu si ceilalti exponenti ai noii drepte romanesti. Asteptarile si euforia populara au facut ca Cioroianu, Tariceanu, Remes, Flutur, Basescu, Berceanu, Hardau, Sulfina si altii, sa se afle vremelnic la carma unor dregatorii importante. Printre „maretele” lor realizari trebuie aduse aminte esecul aderarii la NATO inainte de 2003, pierderea valului de integrare europeana din 2004, deteriorarea relatiilor externe ale Romaniei, culminand cu gafele monumentale ale lui Cioroianu, distrugerea agriculturii si aducerea taranului roman la sapa de lemn pe vremea ministrilor Muresan, Flutur si Decebal Traian Remes.

Toate aceste s-au petrecut sub dominatia lui Traian Basescu, cel care pozeaza in luptator impotriva coruptiei, cel care se face a trage de ureche pe cei care par a nu-si face treaba, dar care, de fapt, nu face altceva decat sa protejeze adevaratele grupuri de interese care vor sa ne distruga tara.

Am incercat in scurta mea activitate in Parlamentul European sa trag cateva semnale de alarma si sa spun raspicat ca o tara incapabila sa isi asigure hrana pentru poporul ei este o tara condamnata. Ultimul cuvant, pe care l-am spus miercurea trecuta in plenul de la Bruxelles, s-a dorit sa fie o atentionare a guvernantilor, dar si a Comisiei Europene asupra nevoii de asigurare a unei agriculturi durabile si profitabile.

Intr-un singur minut, pentru ca in Parlamentul European nu poti bate campii oricat, oricum si oricand, am incercat sa arat greselile pe care le-au facut in trecut marii jucatori ai agriculturii europene, precum Franta, Italia, Portugalia si sa atentionez Romania sa nu comita aceleasi erori, pentru ca in Uniunea Europeana orice greseala se plateste.

Am mers mult in ultimul an prin satele sucevene, am vazut o realitate trista, am vazut oameni aflati in pragul disperarii, pentru ca de 3 ani, de pe vremea guvernarii Adrian Nastase, agricultura nu a mai fost subventionata. De trei ani, de pe vremea cand PSD era acuzat ca face pomeni electorale, taranul roman nu a mai primit nici un leu pentru a-si cultiva pamantul pe care si l-a dorit inapoi cu atata ardoare si pe care l-a primit pe vremea primului mandat al lui Ion Iliescu.

Am vazut insa in ochii multora speranta ca, intr-o buna zi, cei pe care tot ii voteaza odata la patru ani se vor intoarce si catre ei. Acest lucru ma face sa continui ceea ce fac in Parlamentul European si sper ca din toamna PSD sa dea intr-adevar o sansa agriculturii. Sansa care va duce Romania mai departe.

2 comentarii:

Livius spunea...

Din pacate asta e adevarul Cataline!!!! Si nu cred ca va schimba ceva promt atata timpt cat in Romania se platesc salarii de MIZERIE.In Romania sant doar doua categorii de oameni:Bogati si Saraci.Din moment ce romanul castiga fff. putin ,de unde sa si cheltuiasca.
Nu stiu daca alt guvern va proceda mai bine decat asta.....fiecare promite si la sfarsit de guvernare isi gaseste si scuzele de rigoare.
Mai avem SANSE dar nu asa.......trebuie schimbata mentalitatea in Romania si asta nu se poate face in 19 ani,va trece cateva generatii.
Dar asta e doar parerea mea :)))
Sa auzim de bine

Anonim spunea...

Domnule Nechifor,

faptul de a lua cuvantul in Parlament este bine. la fel, este bine ca va pasa de taranii din Romania si de romani in general.

nu pot insa sa fiu de acord cu acest articol; in mare, ne spuneti ca, desi nici PSD-ul nu a facut mare lucru, tara este in situatia in care este din cauza dreptei; usor de zis, cu argumente putin convingatoare. Pentru mine, vina este a tuturor guvernelor de pana acum, de stanga sau de dreapta, in egala masura.

Etapele sunt simplu : cand Iliescu a luat puterea dupa revolutie, s-a inceput jaful, stiti foarte bine acest lucru; apoi au urmat mineriadele si asa mai departe. au venit cei de la CDR la putere, Constantinescu prea slab ca sa se impuna, cearta pentru putere i-a impiedicat sa reformeze tara etc. un lucru este insa clar pentru toata lumea, orice ati spune d-voastra : ceea ce a diferentiat guvernarea de stanga de cea de dreapta in romania este ca stanga a guvernat mereu singura. PSD-ul avea ciolanul si nu se facea galagie pe marginea acestui lucru, caci nu se certau pe el la televizor sau prin presa; pe cand dreapta, cum erau mai multe putere la guvernare, trebuia sa se certe pentru ciolan. Este simplu deci : si unii si alti au profitat in egala masura de el, ambele forte politice sunt de vina pentru situatia actuala.

asa ca bietii tarani romani or sa mai aiba mult de asteptat; nu subventiile de la guvern i-ar salva intru totul, desi le-ar fi de ajutor acest lucru; i-ar fi putut salva o mai buna negociere a tratatului de aderare a romaniei la UE, negociere purtata in timpul guvernarii PSD si care, in domeniul agriculturii, a fost facuta in detrimentul romanie. Si o reformare a institutiilor din romania, care ar fi trebuit sa inceapa imediat dupa revoluti ; dar vroia d-l Iliescu acest lucru ? nu cred….

Adi