marți, 11 martie 2008

Mai bine mai tarziu...

Editorial aparut in Monitorul de Suceava, luni 10 martie 2008

A trecut si 8 martie. Parca mai trist decat in alti ani, parca cu mai putina dorinta de a le sarbatori pe cele care ne sunt alaturi in viata noastra.

Am avut ocazia sa fiu invitat in seara zilei de 8 martie la o intalnire cu doamne si domni din Suceava, intr-o atmosfera prietenoasa, dar din care lipsea acea sclipire a increderii in viitor, intr-o viata mai buna. Discutand cu cativa cunoscuti, am incercat sa gasim un raspuns la situatia in care am ajuns, aceea in care romanii nu mai stiu sa sarbatoreasca, nu mai stiu sa se distreze asa cum o faceau odinioara. Raspunsul a venit nu foarte tarziu, mai pe inserat, izvorat din existenta cotidiana a romanilor, mai aplecati asupra problemelor, asupra greutatilor vietii si asupra lipsei de perspectiva pentru viitor.

In vremurile de pana in 1989, ziua femeii era un prilej perfect pentru a crea o atmosfera de sarbatoare menita sa alunge monotonia acelor timpuri. De fapt, in acea perioada nu era scapat nici un prilej, balul martisorului, ziua de 1 mai si cate si mai cate. Ce-i drept alta distractie nu exista, cele doua ore de emisie tv nu acopereau nevoia de cunoastere, de divertisment si de socializare. Dar exista speranta si dorinta mult mai profunda pentru viata si pentru viitor.
Astazi, dupa 18 ani de tranzitie, dupa cateva derapaje periculoase spre dreapta, in timpul guvernarii CDR si a Aliantei DA, credinta in viitor si in posibilitatea asigurarii unui trai decent in Romania a atins o cota extrem de scazuta.

Nu mai traim bucuriile mici, cotidiene, suntem prinsi cu totii intr-o goana dupa agoniseala, care, de cele mai multe ori, ne umbreste existenta efemera pe acest pamant. Nu mai stim sa pretuim clipa, sa ne bucuram de ceea ce avem fiecare dintre noi, asteptam solutii miraculoase de la cei ce ne promit ca vom trai bine. Nu mai stim sa apreciem ceea ce s-a facut totusi bine, chiar daca nu intotdeauna la nivelul asteptarilor. Dar poate vom reusi sa privim in sufletul nostru si sa vedem realitatea adevarata si nu cea pe care unii incearca sa o impuna, ascunzand dimensiunea propriilor esecuri.

Eu mai am inca speranta. Mai ales atunci cand vad ca si femeile se pot implica cu succes in politica si in administratie. Iar singurele exemple de primarite de localitati sunt, chiar daca unii nu vor sa accepte, in ograda PSD, singurul partid care are in prezent 4 doamne inimoase, Violeta Zenovia Taran la Berchisesti, Maria Cojocaru la Dolhasca, Maria Plesca la Voitinel si Georgeta Savu la Ilisesti. Lor vreau sa le multumesc pentru ceea ce au facut in localitatile pe care le conduc si vreau sa le urez sa pastreze speranta vie in continuare.

Si in final, chiar daca cu doua zile intarziere, le doresc doamnelor si domnisoarelor din judetul Suceava sa aiba incredere in viitor si sa se implice mai mult, la randul lor, in viata comunitatilor din care provin.

Niciun comentariu: