vineri, 25 ianuarie 2008

Povestiri din tren

Ieri, dupa zborul de la Bruxelles, am mers cu trenul Intercity, de la Bucuresti la Suceava. Impropriu numit asa, pentru ca de fapt se comporta ca un tren rapid, sau chiar accelerat. Mai bine de 6 ore dureaza o calatorie de 450 km din capitala in nordul tarii. Asta inseamna o medie orara de 80km/ora, cand in tari precum Franta, Japonia si mai recent Germania se circula cu peste 200km/ora.

Dar pana acolo mai avem un pic.

In compartiment m-am nimerit langa niste italieni. Nu de-ai lor, ci de-ai nostri, pribegiti pe undeva prin insoritul sud italian, in Sicilia. O mama cu doi copii, doua fetite. Mama cam de 30 de ani, fetele de 4, respectiv 6 ani. Si doi tineri in jur de 30 de ani. Toti se intorceau acasa.

Unii (barbatii) pentru o perioada scurta, in timp ce mama cu cele doua fete, insotita de mamaia (mama ei si bunica celor doua) pentru o perioada mai mare. De doi ani de cand a plecat cu sotul si cele doua fiice in Italia nu a reusit sa stranga avere mare. Par a trai intr-o stare nu tocmai decenta, acolo printre straini. In ochii mamei vad o tristete mare. Poate dorul care o cuprinde de sotul ramas la munca in Italia. Poate din cauza faptului ca stie ce-o asteapta la intoarcerea acasa, intr-un sat din zona de ses a Sucevei. Au o valiza mare, in care, conform spuselor celor mici (alintate de mamaie cu titlul de "mori stricate") se gasesc bunatati pentru cei din tara. Ceva napolitane, ceva haine.

Mamaia, o femeie de la tara, trecuta de 55 de ani, imbracata bine, avand o bucurie profunda datorita faptului ca si-a vazut fata si nepotelele, asteapta sa treaca mai repede timpul, intr-un colt al compartimentului, cu una din fetite in brate. Iese la un moment dat sa vorbeasca cu barbatu, ramas sef in gospodarie. Il intreaba daca a dat la vaci si la berbecuti. Convorbirea se termina brusc, pe motiv ca ii mananca prea multi centi.

Poate va intrebati de ce am ales sa va povestesc lucrurile astea?!

Asa ca nu va mai chinui, si va spun repejor.

Acest grup de "italieni" reintorsi in tara, personifica drama atator compatrioti de-ai nostri, obligati de situatia jenanta in care se afla Romania sa plece departe de casa, sa isi gaseasca un rost mai bun in viata si sa poata sa isi creasca copiii in conditii mai bune. Doar ca, nu intotdeauna se poate. Sau nu intotdeauna traiul bun dureaza mult. Mai ales in Italia, acolo unde prigoana impotriva romanilor, a determinat-o pe romanca din tren, sa isi protejeze copiii, aducandu-i acasa la bunici. Chiar si copiii sunt terorizati si vor sa stie "ce se-ntampla daca vin aistea si ni omoara?" - dupa cum poveste mama. Drama lor continua, din pacate, pentru ca sotul a ramas sa munceasca in continuare intr-o tara nesigura pentru cei cu pasaport romanesc, iar mama se va intoarce dupa ceva timp inapoi in Italia, in pofida pericolului si a faptului ca isi rupe o parte din suflet, lasandu-si copiii in siguranta la parintii ei. S-a spus de multe ori in ultima vreme ca vina o poarta autoritatile italiene, sau italienii in general, care nu mai suporta imigrantii romani.

Degeaba blameaza unii sintagma "imigrant roman" incercand sa spuna ca de la 1 ianuarie 2007 suntem cetateni comunitari, adevarul este ca noi suntem perceputi in continuare asa, ca auslanderi, ca cetateni de mana a doua in cel mai bun caz. Si de putine ori ne asumam noi vina pentru ceea ce se intampla si pentru modul in care suntem vazuti si tratati. Oare de ce nu suntem preocupati sa asiguram, intr-adevar, un nivel de trai mai bun, aici in Romania? Oare de ce, in loc sa discutam problemele reale ale Romaniei, suntem preocupati doar de Monica Macovei, Norica Nicolai, Traian, Calin si altii si altii, dar mereu aceiasi?!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Trenul...

Cand am citit acest articol, parca as fi facut un salt in trecut! Nu demult, inainte de Craciun, am trecut printr-o experienta similara si, culmea, in acelasi tren...faimosul intercity Bucuresti-Suceava. Acelasi tren, aceleasi 6 ore de calatorie si, cel mai trist, aceasi oameni, aceasi "italieni" care se intorc cu fetele abatute spre casa. M-a impresionat foarte mult atunci imaginea societatii romanesti care se oglindea perfect prin intermediul personajelor din tren: cei trei "italieni" obositi si cu valize enorme, pe drumuri de cateva zile pentru a petrece Sarbatorile alaturi de familie, doi batranei prafuiti si cu haine peticite, cei cinci copii cersetori care trec prin vagoane cantand colinde de Craciun, micul vechi politician de provincie care a fost sa dea daruri pe la capitala (ca deh, asa se face de sarbatori..), studentul la arhitectura care profita de fiecare statie pentru a cobori repede la o tigara pe peronul inghetat, tanara sofisticata care lucreaza intr-o banca la Londra, italianul (de data asta unul adevarat!) care vine sa investeasca in Est. Printre ei si eu, care am avut marele noroc sa ma aflu la momentul potrivit si in locul potrivit pentru a profita de aderarea Romaniei la UE.

In timpul vacantei am avut ocazia sa vorbesc cu o fosta colega de scoala, Mihaela. Si-a lasat si ea sotul si familia in Romania si a plecat in Italia sperand sa se intoarca cu ceva bani pusi deoparte. Nu s-a intors cu mare lucru si nici usor nu i-a fost, chiar dimpotriva, pe langa munca de dimineata pana seara, a trebuit sa mai suporte si atitudinea italienilor care o tratau ca pe un asa-zis "om de categoria a doua", un "imigrant roman", cum spuneai si tu.

Este trist ce se intampla si iti dau intru totul dreptate.

Oare cand va veni ziua in care, in acelasi tren vom intalni si o altfel de "normalitate" decat cea de astazi?

Salutari de pe taramul ploii!

Alina

Ioan Catalin Nechifor spunea...

@anonim - alina
Chiar imi pare rau sa vad ca astfel de cazuri nu sunt izolate. Mai aveam o speranta ca eu sunt cel care greseste. Salutari de pe taramul fara ploaie.