sâmbătă, 5 ianuarie 2008

Meteahna romaneasca

Am invatat, in principal din lectiile pe care le-am primit pana acum, ca trebuie sa iti propui sa faci mai mult si sa te bucuri de cat ai reusit sa faci. Tot pana acum, am invatat ca de multe ori nici macar nu trebuie sa iti doresti un lucru, daca iti este dat, atunci il vei avea cu siguranta, chiar daca, in adancul fiintei tale, nici macar nu aveai curajul sau curiozitatea sa te gandesti la el.

Tot pana acum, am invatat din istoria romanilor ca, de cele mai multe ori, ne-am propus prea putin sau chiar nimic si am acceptat intotdeauna ceea ce am primit cu bratele deschise si cu sentimentul de bucurie ca nu a fost mai rau.

Un fel de a fi, tipic romanesc, care n-a dat intotdeauna cele mai bune rezultate. Nici pe vremea dacilor, care s-au multumit, in cele din urma, cu dominatia si apoi retragerea romanilor, nici pe vremea lui Stefan cele Mare, cand, dupa o fasta perioada (aproape unica in istoria natiunii noastre) de cateva zeci de ani, ne-am multumit sa acceptam pacea cu turcii si birul de rigoare.

Si vad ca acest mod de viata s-a perpetuat pana in prezent si nici nu cred ca ne va parasi in curand. Zilele trecute, comisarul Leonard Orban declara, ca in ceea ce priveste Romania, "primul an in comunitate a fost unul bun, atat prin pozitia pe care tara noastra a ocupat-o si anume aceea de stat membru care sustine consolidarea UE cat si prin faptul ca a reusit sa evite activarea clauzei de salvgardare in domeniul agriculturii". Precum si "numarul mic de proceduri de incalcare a tratatului care, in caz contrar, ar putea avea consecinte grave asupra tarii noastre (vezi privatizarea Automobile Craiova)".

Si ca sa nu va stricati buna dispozitie, haideti sa vedem si prioritatile pe care le vede, pentru Romania, inaltul reprezentant european: "Anul acesta tara noastra va trebui sa evite activarea clauzei de salvgardare din domeniul Justitiei. Romania trebuie sa faca progrese in acest sector pentru ca evaluarile comisiei de la sfarsitul lunii ianuarie si inceputul lui februarie sa fie bune si astfel decizia pe care aceasta o va lua la miljocul anului sa nu duca la activarea acestei clauze".

Scuzati, va rog, domnule comisar, dar ceea ce zugraviti dumneavoastra, pare a fi activitatea unui scolar admis, cu chiu cu vai, la liceu si care se zbate, fara prea multa tragere de inima, sa treaca corijentele, rand pe rand. Si care a evitat, la mustata, sa ramana inca din primul an repetent.

De fapt cam asta ne asteapta, conform spuselor dvs si in 2008. Speram sa nu ramanem corijenti, asa ca in 2007 si in cele din urma sa nu cumva sa ramenem si repetenti.

Cu asa realizari in 2007 (evitarea clauzei pentru agricultura) si cu asa promisiuni pentru 2008 (incercarea de a scapa de activarea clauzei pe justitie) ramanem de rasul curcilor.

Ce sa mai vorbim de absorbtia fondurilor structurale?! Ce sa mai spunem de proiectele de dezvoltare durabila a Romaniei - drumurile expres si autostrazile, agricultura, turismul, protejarea mediului inconjurator?!

Daca cineva crede ca asemenea prioritati si reusite ar trebui sa aiba o tara proaspat integrata si un guvern scos cu forcepsul de Traian Basescu in 2004, pe fondul unei insuficiente dorinte a alegatorilor de schimbare, atunci, cu siguranta, NU MERITAM STATUTUL DE MEMBRU AL UNIUNII EUROPENE.

Ma asteptam, ca intre prioritatile anului 2008 sa fie dezvoltarea satului romanesc, mult ramas in urma, nu fata de satul german sau francez, ci fata de satul lituanian sau maltez. Sau o crestere economica sustinuta care sa aiba ca efect si cresterea puterii de cumparare, fara a mai auzi sintagmele clasice gen "inflatie", "deficit bugetar" sau "politici macroeconomice".

Se pare ca cei care si-au pus sperantele si au asteptat sa traiasca bine de la actuala guvernare si de la actualul presedinte, n-au primit mai nimic.

Si atunci de ce-i mai acceptati?

N-ar fi mai simplu sa plece acasa?!

Niciun comentariu: