joi, 6 septembrie 2007

Raspunsuri

Pentru Marius
La comentariul despre starea drumurilor, eu nu sunt de acord cu tine. Cred ca te referi la drumurile din judetul Suceava, despre care, eu zic ca sunt cu mult mai bune, comparativ cu majoritatea zonelor din Romania. Cel putin daca ne raportam la drumurile judetene, dar si la cateva drumuri nationale, care au fost refacute in timpul guvernarii Nastase. Nu stiu cati isi mai aduc aminte de Programul "Stefan cel Mare si Sfant", prin care au fost refacute drumuri nationale pe o distanta de 205 km. Cu peste 2000 miliarde lei (sigur vechi). In special drumurile care leaga ctitoriile marelui voievod: Putna, Voronet, dar si si alte manastiri din epoca musatinilor, inscrise in patrimoniul universal UNESCO. Iti dau un singur exemplu: mergi de la Draguseni (intrarea in judet dinspre Bucuresti), la Suceava, apoi Radauti si in final Putna. Dupa care mai vorbim.

Daca discutam insa de legatura dintre Moldova si Ardeal, de la Suceava, Gura Humorului, Campulung Moldovenesc, Vatra Dornei spre Bistrita si Cluj, aici situatia e grava. Pentru ca timp de trei ani nu s-a facut mai nimic. Au inspectat santierele si ministri si parlamentari, dar din pacate ritmul lucrarilor e prea mic. E bine ca s-a inceput si sper sa vad aceasta sosea expres data in folosinta cat mai repede. Altfel Bucovina si mai ales produsul turistic pe care il reprezinta risca sa involueze sub limitele admisibile.

Niciun comentariu: